QUO VADIS
“Atunci, Petru se opri și întrebă:
- Vezi lumina care se aproprie de noi ?
- Nu văd nimic, răspunse Nazarius după o
vreme, Petru își duse palma streașină la ochi
și adăugă:
- Vine un om spre noi în lumina soarelui.
La urechile lor nu ajungea nici cel mai mic
zgomot de pași. Împrejur, domnea tăcere
deplină.
Nazarius vedea doar copacii tremurând în
depărtare, de parcă-i zgâlțâia cineva, și
strălucirea ce se revărsa peste câmpie.
De aceea, se uita mirat la Apostol.
Rabi, ce ai ? exclamă neliniștit.
Petru scăpă din mână toiagul de călătorie.
Privea mereu înainte cu buzele întredeschise,
iar pe față i se întipăriseră tulburarea,
bucuria, extazul.
Deodată, se aruncă în genunchi cu brațele
întinse, iar din gură i se smulse strigătul:
- Isuse Cristoase…
Și se prăpăstui cu fruntea în țărână, vrând
parcă să sărute picioarele cuiva.
Într-un târziu, în tăcerea din jur se auziră
cuvintele bătrânului, întrerupte de suspine:
- Quo vadis Domine ?
Nazarius nu auzi niciun răspuns, dar la
urechile lui Petru ajunse un glas trist și
dulce:
- De vreme ce tu părăsești poporul meu, mă duc
la Roma să mă răstignească a doua oară.
Apostolul amuțise încremenit cu fruntea în
pulbere. Nazarius credea că leșinase ori murise,
dar bătrânul se ridică, în cele din urmă, își luă
toiagul cu mâinile tremurătoare și porni fără o
vorbă înapoi, spre cele șapte coline ale orașului.
Văzând aceasta, flăcăul repetă ca un ecou:
- Quo vadis, Domine ?...Unde mergi Doamne ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Toarna aici ce sti despre mizeria sistemului !